Opt ore cu trenul de la Berlin la Paris, începând din 16 decembrie
Foto: pixabay.com
O linie de tren de mare viteză care va face legătura între Berlin şi Paris în doar opt ore va fi inaugurată în data de 16 decembrie 2024, a anunţat operatorul feroviar german Deutsche Bahn, transmit DPA şi AFP.
Trenurile vor circula zilnic şi vor deservi gările din Frankfurt şi Karlsruhe din Germania şi Strasbourg din Franţa.
„Este pentru prima dată când un tren de zi va face legătura între cele două capitale”, a declarat directorul Deutsche Bahn, Michael Peterson, cu ocazia Salonului feroviar Innotrans de la Berlin.
Un tren de noapte, operat de compania Austrian Federal Railways (ÖBB), face legătura între Berlin şi Paris, de la finalul lui 2023.
Noua legătura va fi asigurată de garniturile ICE, trenurile germane de mare viteză, şi nu de TGV-urile franceze. Trenurile cu 444 de locuri disponibile vor pleca zilnic de la Gara de Est din Paris, la ora 11:54 am (9:54 GMT) şi vor ajunge la Berlin Hauptbahnhof la 19:55. Cursa retur va pleca din capitala Germaniei la ora 9:55 am şi va ajunge la Paris la 18:03.
Biletele vor fi puse în vânzare de la mijlocul lunii octombrie iar preţurile încep de la 59,99 euro, pentru un loc la clasa a doua.
Deutsche Bahn şi SNCF Voyageurs insistă asupra argumentului ecologic al transportului feroviar, subliniind că un tren care circulă pe ruta Paris-Berlin emite 2 kilograme de CO2 pe pasager, faţă de 200 de kilograme de CO2 pe pasager pentru o călătorie cu avionul.
Sursa: Agerpres

