Incendiu în Parlament: O persoană a aruncat cu benzină / O angajată a avut un atac de panică / Focul a fost stins

Un bărvat a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor în Parlament, la Camera Deputaţilor, în Sala Constantin Brâncuşi. O angajată din interiorul Palatului a făcut un atac de panică, după ce ar fi fost stropită cu combustibil, aceasta primind îngrijiri medicale.

Focul a fost stins de pompierii din clădire. Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate. Suspectul, un bărbat care a fost surprins de camerele de supraveghere, este căutat, fiind luată în calcul varianta ca el să fi părăsit incinta. De altfel, fotografia sa a fost făcută publică, fiind solicitat sprijinul populaţiei. Jandarmeria precizează că în zona unde a avut loc incidentul accesul este liber, iar bărbatul nu a ajuns în zona de securitate din incinta clădirii.

Persoanele care îl văd pe bărbat sunt sfătuite să nu îl abordeze, ci să sesizeze Poliţia.

”Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, a precizat MAI, referitor la fapta pentru care este căutat. În zona afectată s-au deplasat lucrătorii Departamentului de Pompieri de la sediul Palatului Parlamentului pentru stingerea incendiului şi s-au luat măsuri de evacuare a persoanelor.

Incendiul a fost lichidat de către efectivele IGSU, fără a rezulta persoane rănite, ci doar pagube materiale.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a venit la ambulanţa care îi oferea ajutorul angajatei care a avut atac de panică. El a declarat că este vorba de o persoană neidentificată care a dat foc cu benzină.

Suciu a arătat că a venit să se asigure că angajata din Camera Deputaţilor este în afara pericolului.
”Astăzi, 17 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 17 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi aruncat cu o substanţă, posibil inflamabilă, în incinta unei instituţii publice din Sectorul 5. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, vizitator, ar fi aruncat cu o substanţă inflamabilă”, a transmis, la rândul său, Poliţia Capitalei.

Conform aceleiaşi surse, incendiul a fost într-o încăpere pentru vizitatori, aproximativ 300 de persoane fiind evacuate la acel moment. Bărbatul care a aruncat cu benzină a fost surprins de camerele de supraveghere. El este căutat de forţele de ordine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex