Mircea Lucescu, prezentat oficial ca noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României
Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului românesc, a fost instalat oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani, transmite Agerpres.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Lucescu este cea mai bună soluţie pentru a duce prima reprezentativă la nivelul superior.
„Este un moment deosebit pentru sportul românesc, pentru fotbalul românesc, acela în care îl prezentăm pe noul selecţioner al echipei naţionale a României. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori ai lumii, se întoarce la echipa naţională a României după 38 de ani. Ne bucură foarte mult faptul că Mircea Lucescu a acceptat să se întoarcă într-o perioadă foarte importantă a echipei naţionale. Pentru că a venit momentul ca echipa naţională să treacă la o nouă etapă, o etapă în care dorim să revenim în elita mondială, mai bine spus la Cupa Mondială. Iar pentru a realizat acest lucru considerăm că este nevoie de Mircea Lucescu pentru a duce naţionala la un nivel superior”, a spus preşedintele.
Noul selecţioner a semnat un contract valabil pe doi ani, iar obiectivul este calificarea la Cupa Mondială organizată în 2026 de Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.
„Durata contractului noului selecţioner este de doi ani, iar obiectivul este calificarea la Cupa Mondială din 2026. E o provocare pentru noi toţi să lucrăm împreună. Dar suntem convinşi că prin experienţa sa va aduce acea valoare adăugată pentru ca prima reprezentativă să treacă la un nivel superior”, a afirmat Burleanu
La rândul său, Mircea Lucescu (79 de ani), liber de contract după despărţirea de Dinamo Kiev din 3 noiembrie 2023, a afirmat că ştie că se angajează la un lucru extrem de dificil, dar a precizat că a fost convins de „dragostea faţă de fotbal” şi pentru că simte că are o „obligaţie” faţă de fotbalul românesc.
„Mă încearcă foarte multe sentimente, pentru că revin după atâta timp. Soţia mi-a spus să nu accept, iar Răzvan (n.r. – fiul său Răzvan Lucescu) mi-a zis să fac ceea ce simt şi ceea ce cred că este bine pentru mine. M-a convins să mă întorc la naţională dragostea faţă de fotbal şi obligaţia mea faţă de fotbalul românesc. Ştiu că mă angajez la un lucru extrem de dificil, dar am încredere în grupul de acum de la echipa naţională. Un grup care crede în potenţialul pe care îl are şi că poate ajunge la Cupa Mondială”, a declarat el.