Valu lui Traian – No man’s land – Începe reconstrucția celor 36 de linii de cale ferată

În România se poartă tactica „terenului pârjolit” la căile ferate. După aproape 30 de ani de jaf pe căile ferate din apropierea Portului Constanța, Ministerul Transporturilor a demarat proiectul de reconstrucție a triajului Valu lui Traian.

Începe procesul de reconstrucție a Grupei de Așteptare din Stația Valu lui Traian care va cuprinde 36 linii de cale ferată electrificate. Asocierea BAWI Contruction – Swietelsky SRL pregătește organizarea de șantier pentru Valu lui Traian. „Se scoate tot: piatră, traverse, linii rămase. Construim 36 de linii de cale ferată de la zero, electrificate. La finalul anului 2026, Grupa de Așteptare din Stația Valu lui Traian formată din 36 de linii va fi funcțională”, ne-au declarat reprezentanții asocierii BAWI Contruction – Swietelsky SRL.

În luna martie a fost semnat contractul pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța, etapa 1, Valu lui Traian. Valoarea estimată a lucrărilor este de 377.508.624,73 RON, fără TVA, fonduri europene. Durata pentru elaborarea proiectului tehnic este de 9 luni, iar cea pentru execuția lucrărilor comandate de către CFR SA este de 20 de luni.

Sunt prevăzute următoarele lucrări:

  • realizarea Grupei de Așteptare din Stația Valu lui Traian care va cuprinde 36 linii;
  • electrificarea, pe toată lungimea, a celor 36 de linii din Grupa de Așteptare;
    modernizarea și electrificarea liniilor 5-8 din Grupa Stație și a liniilor de legătură cu Grupa de Așteptare;
  • menținerea diagonalei 2-4 care va face legătura între Grupa de Așteptare și Magistrala 800;
  • realizarea unei centralizări electronice în Stația Valu lui Traian, amplasată în container, cu post central deservit de IDM Dispozitor și Post local, deservit de IDM Exterior;
  • ncluderea în centralizarea electronică a elementelor de instalații din Stația Valu lui Traian -(electromecanisme de macaz, sisteme de detecție a materialului rulant, semnale, SAT, BAT etc);
  • proiectarea și execuția unei diagonale pentru a putea menține trecerea la nivel, aflată între Grupa Stației și Grupa de Așteptare;
  • trecerea la nivel, aflată între Grupa Stației și Grupa de Asteptare, la km 215+333, va fi dotată cu instalație SAT;
  • integrarea în SCADA a instalațiilor noi de electrificare din Grupa Stație și Grupa de Așteptare Valu lui Traian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex