200 de oameni au rămas în câmp – Un vagon al trenului Viena-Bucureşti Nord a deraiat
Trenul internaţional IRN 347 Curtici – Bucureşti Nord staţionează, de peste două ore, între staţiile Rupea şi Racoş-Brașov, după ce un boghiu (cadrul la care sunt montate roțile – n.r.) al celui de-al treilea vagon al trenului a deraiat.
Trenul, care vine de la Viena spre București, este oprit din circulaţie începând cu ora 12:10. Incidentul a avut loc pe un tronson de cale ferată unde se circulă cu 30 de kilometri pe oră din cauza caniculei. „Evenimentul feroviar s-a produs pe firul I, între staţiile Rupea şi Racoş, la km 237+400, interval feroviar pe care se circula cu restricţie de viteză de 30 km/h. Precizăm faptul că firul II Rupea – Racoş este închis permanent pentru lucrări de reabilitare, traficul feroviar pe intervalul respectiv fiind trasat doar pe firul I”, a transmis Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
Cei aproximativ 200 de călători din trenul IRN 347 (Curtici – Bucureşti Nord) vor fi preluaţi cu 4 autocare, puse la dispoziţie de operatorul naţional, până în staţia Braşov, de unde vor pleca spre Bucureşti cu alte garnituri care circulă pe relaţia Braşov – Bucureşti Nord.

