Putin, primit de Kim Jong Un la Phenian

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus miercuri dictatorului nord-coreean Kim Jong Un că ”apreciază susţinerea” politicii ruse de către Coreea de Nord, în cadrul unui summit bilateral la Phenian, potrivit agenţiilor ruse de presă, relatează AFP.

”Apreciem mult susţinerea dumneavoastră sistematică şi permanentă a politicii ruse, inclusiv în dosarul ucrainean”, a spus Putin, citat de agenţii, la începutul întâlnirii sale cu Kim Jong Un, în urma unei ceremonii solemne în principala piaţă din Phenian.
El a făcut elogiul cooperării celor două ţări, ”care se bazează pe principiile egalităţii şi respectului reciproc al intereselor” şi a anunţat că ”un nou document fundamental” care încadrează relaţiile bilaterale ”pe termen lung este pregătit”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex