Guvernul îngroapă 200 milioane de euro, 4 ani, în covoare asfaltice pe autostrada București-Pitești
Autostrada București-Pitești intră în reparații capitale pe un segment de 42 de kilometri între Vânătorii Mici și Căteasca, potrivit unui proeict de hotărâre de Guvern.
Investiția pentru modernizarea sectorului de autostradă, dintre Vânătorii Mici (Giurgiu) și Căteasca (Argeș) include trei loturi, primul în județul Giurgiu și o lungime de 5 kilometri, al doilea lot, cel mai lung, în județul Dâmbovița de 31 kilometri, iar al treilea în Argeș, de aproape 6 kilometri. Pentru reparațiile capitale din județele Argeș și Giurgiu (loturile mai scurte) lucrările vor dura 24 de luni, iar pentru lotul lung din Dâmbovița durata este de 48 luni. Lucrările se referă la decopertarea straturilor asfaltice pe grosimea cumulată și ranforsare. Pe cele trei loturi vor fi înlocuite 34 de podețe.
Expertiza tehnică realizată, relevă următoarele defecte: degradări de tip structural (pe aprox. 46% din suprafața drumului): – degradări datorate oboselii structurii rutiere; faianțări, fisuri și crăpături longitudinale și transversale; gropi care afectează structura rutieră; – degradări de suprafață (pe aproximativ 56% din suprafața drumului): degradări de margine; fisuri și crăpături transversale; gropi care afectează stratul de suprafață; suprafață cu ciupituri; cedări de acostamente. Astfel, pe sectorul rutier analizat, în conformitate cu prevederile Normativului privind evaluarea stării de degradare a îmbrăcămintei bituminoase pentru drumuri cu structuri rutiere suple și semirigide – indicativ AND 540/2003, au rezultat valori ale indicilor de evaluare structurală și ai stării de degradare ce încadrează îmbrăcămințile asfaltice, în special Calea 2, la calificativul de stare “REA”.
Degradări la podețe: Elementele principale de rezistență ale infrastructurii și suprastructurii podețelor sunt într-o stare avansată de degradare. Se observă fisuri și crăpături în elementele de rezistență. Armăturile nu mai au acoperirea de beton, fiind vizibile și ruginite; Calea pe unele podețe, coronamentele și fața văzută a betoanelor, prezintă degradări masive; Albiile traversate nu sunt amenajate corespunzător pentru debite mari.

