FC Voluntari şi FCU Craiova au retrogradat din Superligă. Dinamo merge la baraj

FC Voluntari şi FCU Craiova au retrogradat din Superliga de fotbal după ce au pierdut pe teren propriu meciurile jucate duminică seara, în etapa a 9-a, ultima a fazei play-out.

FC Voluntari, fostă câştigătoare a Cupei României şi a Supercupei României, a fost învinsă de Universitatea Cluj cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu. Unicul gol al partide a fost înscris de Dan Nistor (18 – penalty).

FCU Craiova a pierdut acasă cu FC Hermannstadt cu 1-3, după ce a reuşit să deschidă scorul prin Vladislav Blănuţă (48). Japonezul Sota Mino a restabilit egalitatea (56), iar Gabriel Iancu, fost jucător al echipei din Bănie, a realizat o dublă pentru oaspeţi (59, 82).

Meciul din Bănie a fost unul perturbat de incidente pe final, jocul fiind întrerupt în min. 85, după ce fanii gazdelor au rupt scaune şi le-au aruncat pe teren. După cinci minute de aşteptare, arbitrul a trimis jucătorii la vestiare pentru zece minute, iar apoi jocul s-a reluat fără alte incidente.

Dinamo şi FC Botoşani vor juca baraje pentru menţinere în Superligă.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex