Bayer Leverkusen, cadou special pentru suporteri după cel mai bun sezon din istoria clubului

Bayer Leverkusen a ajuns la 49 de meciuri fără înfrângere, iar gruparea din Bundesliga a anunţat că va pune la dispoziţia fanilor tatuaje gratuite prin care aceștia să-şi amintească toată viaţa de un sezon istoric, relatează Hotnews.ro.

Deja campioană a Germaniei, Bayer mai poate câștiga alte două trofee: Europa League (duel în finală cu Atalanta) și Cupa Germaniei (va întâlni pe Kaiserslautern în ultimul act).

Clubul le oferă fanilor şansa de a marca acest sezon istoric cu un tatuaj gratuit, punându-le la dispoziţie zece modele „campionii Bundesliga”, branduite cu sigla clubului.

Programările se fac online, iar tatuajele vor fi realizate chiar la BayArena.

Gruparea din Leverkusen mai precizează că suporterii care nu pot obţine o programare pe stadion vor primi „o reducere de 19,04% la preţul normal al unui tatuaj de la un studio local”, cu referire la 1904, data înfiinţării clubului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex