Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran. Sistemele de apărare anti-aeriană, activate / Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran

O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspendate, iar sistemele de apărare anti-aeriană ale Iranului au fost activate în mai multe provincii.

Rachete israeliene au lovit o locaţie din Iran, a relatat ABC News, citând un oficial american. De asemenea, un oficial SUA a făcut o declaraţie similară pentru CNN, afirmând că Israelul as lansat un atac în Iran, precizând că ţinta nu a fost una nucleară. Israelul a atacat Iranul, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu situaţia, în timp ce presa de stat iraniană a raportat, vineri dimineaţă, că forţele acestei ţări au distrus drone, la câteva zile după ce Iranul a lansat un atac cu drone ca răzbunare împotriva Israelului.

Rachete israeliene au lovit în Iran, relatează ABC News Ţinta nu este nucleară, a precizat oficialul. Înainte de atacul israelian de vineri (ora locală), SUA se aşteptau să nu vizeze instalaţiile civile sau nucleare, a declarat un alt oficial american pentru CNN.

CNN a transmis anterior că Israelul a spus SUA că răspunsul său va fi limitat în domeniul de aplicare. Serviciile de informaţii americane sugeraseră că Israelul ia în calcul o lovitură restrânsă şi limitată în interiorul Iranului. Şi televiziunea Iranian Press a relatat că o explozie a fost auzită în apropierea oraşului situat în centru.

detalii pe news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *