Gabriel Budescu, noul director general al CNIR
Directorul adjunct al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Gabriel Budescu a fost votat în funcţia de director general al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere, el urmând să ocupe această funcţie în următorii trei ani, potrivit News.ro.
Anunţul a fost făcut de directorul interimar al CNIR, Cătălin Urtoi, care a participat şi el la concursul pentru funcţia de director.
Noul director a fost ales prin votul membrilor Consiliului de Administraţie al CNIR. Gabriel Budescu a obţinut cinci voturi, în timp ce Cătălin Urtoi a fost votat de trei membri ai CA.
”După patru luni de bâlbâieli, astăzi s-a finalizat în CA CNIR numirea directorului general. Nu am ce să comentez, adică mă supun majorităţii. Îl felicit pe noul director general”, a scris, luni seară, pe Facebook, Cătălin Urtoi, care a rămas simplu membru în Consiliul de Administraţie al CNIR.
Urtoi a precizat că este foarte important ca bugetul CNIR pentru acest an să fie finalizat cât mai repede.
Totodată, Urtoi a afirmat că va cere în prima şedinţă a Consiliului de Administraţie al CNIR ca sectorul montan de 159 de kilometri Miercurea Nirajului – Leghin din Autostrada A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş să treacă în administrarea CNIR.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că este o chestiune de zile până când va mai accepta situaţia de la Compania Naţională de Investiţii Rutiere, acolo unde a fost făcută o selecţie, iar cei de acolo de trei, patru luni ”nu sunt în stare să găsească o majoritate” pentru numirea unui director general.

