Taximetriştii continuă protestele
Taximetriștii au protestat pentru a patra zi consecutiv, în Piața Constituției din capitală, cerând același regim legal și pentru companiile de ridesharing.
Peste 100 de taximetrişti din Capitală și din țară au continuat protestele în Piața Constituției din capitală. Parcarea cu peste 500 de locuri este în continuare închisă pentru șoferi sau turiști.
Protestatarii sunt nemulțumiți după eșecul negocierilor de miercuri de la guvern, când au primit doar promisiunea că într-o lună va fi redactat un proiect de modificare a legislației pentru serviciile de transport alternativ.
Circulația rutieră a fost blocată în Piața Victoriei și pe mai multe bulevarde din oraș, iar taximetriștii au anunțat că vor recurge la o formă extremă de protest.

