Taximetriștii amenință cu greva foamei în cazul în care revendicările lor nu sunt soluționate
Taximetriştii, membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT), vor intra în greva foamei, dacă nu le sunt soluţionate revendicările după cele trei zile de protest, a declarat preşedintele organizaţiei, Remus Nedelcu, potrivit Agerpres.
„Noi încă aşteptăm invitaţia premierului sau să ne viziteze dânsul aici în Piaţă (Piaţa Constituţiei – n. r.) astăzi, dacă nu, mâine, dacă nu, poimâine. Avem trei zile de protest. Dacă în aceste trei zile nu se rezolvă nimic, colegii noştri din toată ţara au de gând să facă greva foamei la Guvern şi la fiecare prefectură de judeţ, la nivel naţional, ca să audă o Europă întreagă că la noi nu se vrea reglementarea, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea ţărilor din Europa…Aşteptăm să ne cheme cineva, să stăm de vorbă, să spunem oamenilor noştri din toată ţara că se va reglementa acest OG 49 (OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto – n. r.). Sperăm să rezolve”, a spus Remus Nedelcu.
Potrivit acestuia, pentru protestul de luni, organizaţia are autorizaţie pentru 800 de maşini, iar la manifestaţie s-au strâns toţi participanţii. Pentru marţi şi miercuri, organizaţia a primit aprobare pentru 1.800 de maşini zilnic.
Întrebat dacă greva foamei nu este o măsură extremă, el a declarat că „taximetria este în prag de colaps”, iar dacă nu se face acum ceva „în toamnă nu o să mai aveţi cu cine sta de vorbă în domeniul taximetriei”.
Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează: limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe, cât şi asigurarea unei predictibilităţi economice pe acest segment de piaţă; eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani; interzicerea colantării sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului; eliminarea „tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare; respectarea art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

