Prima şedinţă CSAT din acest an
Situaţia de securitate de la Marea Neagră şi programul de înzestrare a armatei sunt teme de pe agenda discuţiilor.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se vor reuni miercuri la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis, în prima şedinţă din acest an.
Situaţia de securitate de la Marea Neagră şi programul de înzestrare a armatei sunt teme de pe agenda discuţiilor.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării vor discuta despre ce implicaţii sunt pentru ţara noastră ca urmare a deteriorării situaţiei de securitate în regiunea Mării Negre, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Progresele înregistrate în domeniul planificării apărării constituie un alt subiect aflat pe ordinea de zi, atenţia fiind îndreptată în special asupra derulării programelor de înzestrare, a demersurilor de creştere a gradului de încadrare, precum şi a retenţiei personalului militar.
Vor mai fi prezentate raportul de activitate al CSAT pentru anul 2023, precum şi cel al Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică.

