Fermierii și transportatorii sunt tot în stradă, în a 15-a zi de proteste la Afumați

Protestele fermierilor şi transportatorilor continuă la Afumaţi. Sunt 15 zile de când oamenii au ieşit în stradă şi spun că nu vor pleca acasă până când Guvernul nu va găsi soluții pentru toate cele peste 70 de revendicări.
Ei cer, printr altele, reducerea tarifelor pentru poliţele RCA, recuperarea unui procent din acciza la combustibil, scurtarea duratei de așteptare în punctele vamale şi recunoaşterea agriculturii şi industriei alimentare drept sectoare economice esenţiale.
Protestării sunt nemulţumiţi şi de faptul că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, nu a negociat cu ei, ci cu membrii unor asociaţii de fermieri despre care spun că nu-i reprezintă.
Reducerea tarifelor pentru polițele RCA este pe lista de revendicări a protestatarilor. Iar Autoritatea de Supraveghere Financiară a făcut un prim pas și a stabilit o nouă formulă de calcul a primei recomandate la categoria asiguraţilor cu risc ridicat, pentru camioanele mai grele de 16 tone. Astfel, valoarea maximă nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0. Premierul consideră că este un nivel rezonabil.
Transportatorii nu sunt însă pe deplin mulțumiți. Ei susțin că plata daunelor reprezintă aproximativ 30 la sută din încasările pe prime și că în multe țări europene tarifele sunt mai mici decât la noi. La tariful actual, la clasa B0 se plătește o prima de până la 15 000 de lei pe camion, spun reprezentanții firmelor.
Sursa: tvrinfo.ro