România, eșec și contra Croației la Campionatul European de handbal masculin
Foto: facebook.com/FederatiadeHandbal
Naţionala României a fost învinsă de formaţia Croaţiei cu scorul de 31-25 (16-12), marţi seara, la Mannheim, în ultimul său meci din Grupa B a Campionatului European de handbal masculin – EHF EURO 2024 din Germania.
Tricolorii au pierdut anterior cu Austria, 24-31, şi cu Spania, 24-36.
În faţa Croaţiei, care venea după o victorie şi un egal, echipa României a alternat perioade bune cu altele mai puţin reuşite.
România a reuşit să egaleze la 4-4, 7-7, iar apoi la 12-12, după ce croaţii au condus cu 12-9. Croaţia a marcat apoi şase goluri consecutive, desprinzându-se la 18-12 (min. 33). România s-a apropiat la patru goluri, 20-24 (46), dar a încasat trei goluri la rând, Croaţia câştigând cu 31-25 şi obţinând astfel biletul pentru grupele principale.
Croaţia ocupă primul loc, cu 5 puncte, urmată de Austria, 3 puncte, Spania, 2 puncte, România, 0 puncte. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.
România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.
Sursa: Agerpres

