Alina Gorghiu despre comasarea alegerilor: N-avem voie să întindem nervii românilor cu 4 tipuri de alegeri în 2024
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, lider al organizaţiei PNL Argeş şi vicepreşedinte naţional al partidului, a declarat reprezentanţii coaliţiei de guvernare nu au „voie” să „întindă nervii” românilor cu 4 tipuri de alegeri în 2024, iar organizarea mai multor rânduri de alegeri presupune costuri ridicate. În plus, potrivit lui Gorghiu, oboseala electoratului ar putea duce la absenteism.
„Eu, ca argeşeancă, ca om care a văzut foarte multe campanii în politica românească din 2001 încoace, vă spun că n-avem voie noi, cei din coaliţia aflată la guvernare în momentul acesta, să întindem nervii românilor cu patru tipuri de alegeri în 2024. Şi aşa cred că trebuie să fim corecţi cu cetăţenii şi să le spunem că avem priorităţi care pot fi puse într-o anumită umbră dacă ne vom concentra prea mult pe atâtea campanii electorale şi pe atâtea alegeri”, a declarat senatoarea Alina Gorghiu, în conferinţa de presă.
Ministrul Justiţiei a făcut referire la costurile ridicate cu organizarea acestor alegeri, dar şi la oboseala electoratului şi la un eventual absenteism electoral.

