Air Claim raportează în 2023 sume aprobate la plată de companiile aeriene în valoare de aproape 3 milioane de euro

Numărul cererilor depuse spre plată anul trecut de Airclaim, companie care facilitează obţinerea de despăgubiri pentru pasagerii transportului aerian, s-a ridicat la 20.116, cu 76% mai mare raportat la 2022, iar sumele aprobate la plată de companiile aeriene au depăşit 2,983 milioane de euro, în creştere cu 107%, potrivit raportului de activitate al companiei, aferent perioadei 1 ianuarie – 31 decembrie 2023.
„În intervalul de timp menţionat (01.01.2023 – 31.12.2023), companiile aeriene, în mod amiabil, au aprobat cereri în valoare de 2.983.400 euro (echivalentul a 14.835.000 lei). Această sumă cuprinde exclusiv aprobările curente, fără a lua în calcul sumele obţinute prin negocieri directe cu operatorii”, se precizează în raportul remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În document se precizează că, în acord cu specificul activităţii, există o întârziere de până la 6 luni între momentul în care o sumă este aprobată la plată de compania aeriană şi momentul în care aceasta se constituie drept venit pentru Air Claim.
„Din momentul aprobării, până la plata efectivă, durata poate fi de până la 3 luni. Ulterior, încasarea este procesată, pasagerii sunt contactaţi, iar aceştia au un termen de 3 luni pentru revendicare – termen la care sumele se constitutie venit (integral pentru plăţile nerevendicate sau comisionul pentru plăţile revendicate)”, arată Air Claim.
Dacă în 2021 sumele aprobate la plată de companiile aeriene s-au ridicat la 233.650 euro, în 2022 au depăşit 1,441 milioane de euro, iar în 2023 au fost mai mult decât duble faţă de anul anterior.
În ceea ce priveşte totalul cererilor depuse spre plată, acesta era în 2021 de doar 2.445, în 2022 ajunsese la 11.416, iar în 2023 a atins 20.116.
Air Claim este o companie ce se ocupă cu gestionarea pretenţiilor pentru întârzieri de zbor, anulări şi suprarezervări, din 2018. Înfiinţată cu un an mai devreme, în 2017, a avut drept obiectiv protejarea drepturilor pasagerilor conform Regulamentului UE EC261/2004, ajutându-i să obţină compensaţia care le revine. Astfel, compania oferă un serviciu „niciun câştig, nicio taxă”, iar clienţii urmează să plătească un comision în cazul în care Air Claim le obţine compensaţia.
Sursa: Agerpres

