Directorul TAROM, Bogdan Popescu a demisionat – „Policolor” preia Tarom!
Foto: facebook.com/tarom.ro
Directorul general al TAROM, Bogdan Popescu, a demisionat din funcție, au declarat, pentru Presshouse.ro, surse din cadrul Ministerului Transporturilor. Consiliul de Administrație trebuie să se întrunească pentru a lua act de demisie și a desemna un interimar, până la finalizarea unei noi proceduri de selecție și numire a unui titular întreg de mandat.
„Nu mai avem director general la TAROM. Și-a dat demisia. Pe 5 ianuarie va fi şedință de urgență a Consiliului de Administrație ca să ia act de demisie. Pentru asigurarea atât a unei tranziții eficiente, cât și a continuității activității TAROM, s-a decis totodată numirea directorului comercial Narcis Obeada, în funcția de director general interimar”, ne-au declarat sursele citate. Șeful interimar al TAROM, Narcis Odobeală este specialist în vânzare vopsea. Odobeală a ocupat diverse funcții ăn cadrul Policolor SA România.
Zilele trecute, fostul director al TAROM Bogdan Popescu, era optimist privind ajutorul de stat din partea Comisiei Europene. „Ajutorul de stat înseamnă aproximativ 60 milioane de euro, TAROM are datorii de peste 100 milioane de euro. Cel mai probabil, demisia acestuia înseamnă și neaprobarea ajutorului de stat de către Comisia Europeană”, ne-au precizat sursele citate.
Bogdan Popescu fost numit în data de 23 octombrie. Consiliul de Administrație al Companiei Tarom anunța că a decis schimbări în managementul executiv, pentru a revitaliza şi a optimiza activitățile de conducere și coordonare. Astfel, începând din 23 octombrie 2023, funcția de director general a fost preluată de Bogdan Popescu.
Obiectivul principal al noii echipe de management era finalizarea și implementarea planului de restructurare, ce va conduce la revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă”, mai transmiteau atunci reprezentanții TAROM.

Un comentariu pentru “Directorul TAROM, Bogdan Popescu a demisionat – „Policolor” preia Tarom!”