O locomotivă CFR Călători a deraiat între Roșiori și Buvurești Basarab
CFR SA a anunțat că traficul feroviar este întrerupt intre Zavestreni-Vadu Lat, unde in cursul acestei dimineți,în jurul orei 05:40, la ieșirea din stația Zavestreni a avut loc deraierea unei locomotive.
Locomotiva operatorului național CFR Călători 9304, a deraiat de o osie, peste macazul 5/7,afectând firul II de circulație (fir I închis permanent pentru lucrări). Circulația e blocată pe toată magistrala căci pe celălalt fir se fac lucrări.
„În cursul acestei dimineți, 22 decembrie 2023, la ieșire din stația Zăvestreni, în zona macazului, s-a produs deraierea de o osie a locomotivei trenului R 9304 Roșiori Nord – București Basarab.
Călătorii sunt în afara oricărui pericol și vor fi preluați până la destinații cu automotoare îndrumate din stația București de către CFR Călători.
La fața locului s-au deplasat reprezentanții autorităților care anchetează cauzele producerii acestui accident conform reglementărilor în vigoare, precum și echipa de intervenție feroviară pentru eliberarea gabaritului”, anunță CFR Călători.
Circulația celorlalte trenuri este temporar întreruptă în zona afectată și se va desfășura, în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.
Sunt afectate mai multe trenuri de călători,care staționează in garile adiacente,până la redeschiderea circulației (72, 9900,10090, 11500,1594, 79, 11612, 9002, 11614).
Evenimentul va fi anchetat de o comisie de specialitate,care va stabili cauzele producerii deraierii.

