Video. Emisiunea Drumurile Noastre B1 TV – Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, despre Autostrada A13 Brașov – Bacău: De patru ani s-au distrus toate activitățile pe acest proiect

Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, a declarat într-o intervenție pentru emisiunea „Drumurile nostre”, că cel mai mare eșec de infrastructură rutieră în anul 2023 este Autostrada A13 Sibiu – Brașov – Bacău.

„Eu în continuare revin obsesiv și spun că conexiunea care trebuia deja să fie începută la stadiul de execuție între Moldova și Ardeal și mă refer la Autostrada A13 stă mai rău decât stătea în 2019. Iar acest lucru cred că ar trebui evidențiat ca o performanță negativă extraordinară dacă după 4 ani am ajuns cu un proiect semnificativ, tot de traversarea munților, să fim mai neevoluați decât acum patru ani, ca să nu spun mai înapoiați”, a transmis Lucian Șova.

Potrivit lui Lucian Șova, în patru ani au fost distruse toate activitățile pe A13.

„Mai știți ceva de câștigătorul licitației care ar fi trebuit să fi fost declarat la începutul lui octombrie pentru elaborarea studiului de fezabilitate la Bacău-Brașov? Că de două luni de zile compania nu ne mai spune nimic. (…) De patru ani s-au distrus toate activitățile pe acest proiect”, a adăugat fostul ministru al Transporturilor, Lucian Șova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex