Prima reacție din PSD la ancheta DNA care o vizează pe președinta Consiliului Județean Botoșani

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD a comentat într-o intervenție pentru B1 TV, ancheta procurorilor DNA în care este vizată și președinta de la Consiliul Județean Botoșani, Doina Federovici. Întrebat dacă aceasta va fi dată afară din PSD, Romașcanu a precizat că vor fi aplicate măsurile care au fost luate de PSD în toate cazurile când au existat urmăriri penale pentru membrii partidului:

„Măsurile sunt cele care s-au luat de fiecare dată când a existat urmărire penală pentru unul din membrii noștri, indiferent de funcțiile avute și aceleași măsuri se aplică oricui. Sper că Doina Federovici să nu fie implicată în această chestiune dar așteptăm să vedem să se pronunțe Parchetul și lucrurile se vor comunca pe măsură ce se vor derula

Ar putea fi luată orice măsură statutară împotriva dumneaei după ce se va dovedi ceva. Nu are rost să ne pronunțăm acum. Lucrurile s-au dovedit din partea PSD a fi foarte strict aplicate și nu are rost să dau răspunsuri detaliate pe persoană. Oricine este vizat de asemenea fapte în primul rând până la o decizie este suspendat din funcție, din partid și urmează excluderea. Dar nu vorbesc despre acest caz, pentru că aici este o urmărire, o anchetă, vedem rezultatele ei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex