Administraţia Prezidenţială, după ce Klaus Iohannis a anunţat că va instrui biroul de presă să informeze despre costurile turneului în Africa: Zborurile oficiale, sub incidenţa informaţiilor clasificate

Administraţia Prezidenţială a transmis, într-un răspuns oficial la solicitarea News.ro referitoare la costurile turneului oficial efectuat de şeful statului, recent, în Africa, că detalierea cheltuielilor necesare pentru aceste deplasări externe, pe destinaţii, perioade şi categorii, nu este posibilă, întrucât această operaţiune poate genera situaţii de încălcare a prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit news.ro.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu cazarea în turneu, Administraţia Prezidenţială a transmis că acestea sunt disponibile prin intermediul cadrului de transparenţă în materie de execuţie bugetară. Singura informaţie la care Biroul de Presă a răspuns a fost cea legată de componenţa delegaţiei oficiale a preşedintelui Klaus Iohannis. Aceasta în pofida faptului că solicitarea a fost adresată după ce Klaus Iohannis a spus, în timpul vizitei în Capul Verde, că va instrui Biroul de presă să dea o informare despre costurile turneului în Africa.

Agenţia News.ro a solicitat Administraţiei Prezidenţiale, în bagza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, să precizeze care au fost costurile turneului pe care preşedintele Klaus Iohannis l-a efectuat în Africa, în perioada 14-23 noiembrie 2023.

Administraţia Prezidenţială a transmis într-un răspuns către agenţia News.ro că ”deplasările delegaţiilor oficiale conduse de Preşedintele României se realizează în baza unor contracte de prestări servicii pentru executarea zborurilor speciale, încheiate în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea, pregătirea şi executarea zborurilor speciale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 755/1998, cu modificările şi completările ulterioare”.

detalii pe news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex