Preşedintele CJ Bihor anunţă deschiderea circulaţiei pe pasajul rutier subteran dintre Sântandrei şi Oradea
Foto: facebook.com/ilie.bolojan
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan anunţă că, marţi, se va deschide circulaţia pe pasajul rutier subteran dintre Sântandrei şi Oradea.
”Mâine dimineaţă, în jurul orei 10.00, se va deschide circulaţiei pasajul rutier subteran de pe drumul de legătură dintre comuna Sântandrei şi zona Cazaban din Oradea. După ce timp de mai multe luni circulaţia a fost deviată, în aceste zile se execută ultimele lucrări: semnalizările rutiere, montarea bordurilor de la marginea pistei de biciclete şi legarea la sistemul de evacuare a apelor pluviale”, anunţă preşedintele CJ Bihor.
Ilie Bolojan precizează că pasajul are o înălţime de 5 metri, două benzi de circulaţie de 3,5 metri lăţime fiecare, o pistă de biciclete şi un trotuar late de peste 3 metri. Acestea subtraversează drumul expres ce leagă Oradea de autostrada Transilvania.

