Peste 600 de permise de conducere retrase de polițiști, sâmbătă, dintre care 115 pentru consum de alcool sau droguri
Personalul structurilor operative ale Ministerului Afacerilor Interne a intervenit în ultimele 24 de ore la 4.234 de evenimente, dintre care 2.754 circumscrise menţinerii ordinii publice şi 1.480 pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, informează Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de MAI, în penultima zi a minivacanţei, având în vedere valorile crescute ale traficului rutier, precum şi condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţari, pentru fluidizarea circulaţiei pe cele mai aglomerate drumuri, prevenirea accidentelor şi depistarea conducătorilor auto care pot reprezenta un pericol.
În urma acţiunilor din teren, pentru încălcări ale legislaţiei specifice, au fost retrase 611 permise de conducere (dintre care 108 pentru consum de alcool şi 7 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise), precum şi 296 certificate de înmatriculare.
De asemenea, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 912 posibile infracţiuni, peste 23% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 146 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 155 de fapte penale. Faţă de 18 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
În plus, au fost depistate 10 persoane urmărite naţional sau internaţional.
„Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizate pentru ca cetăţenii să se bucure, fără incidente, de ultima zi a minivacanţei. Pentru a ajunge cu bine la destinaţie, le recomandăm cetăţenilor să se intereseze din timp asupra condiţiilor de drum şi a măsurilor care ar putea fi luate în contextul valorilor crescute de trafic. Recomandăm şoferilor să respecte normele rutiere şi să adopte o conduită preventivă în trafic. De asemenea, recomandăm prudenţă în planificarea deplasărilor în zone pentru care sunt prognozate fenomene meteo periculoase”, a transmis MAI.

