BAWI – Lucrările linieii CF Bănița – Merișor – Crivadia, finalizate în proporție de 60%

Compania CFR SA anunță că lucrările de reparații pe linia CF Bănița – Merișor – Crivadia înregistrează procente de execuție de 29% și 60%.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că lucrările de reparații capitale și refacție totală aflate în execuție, la ora actuală, pe intervalul Bănița – Merișor – Crivadia (fir I) înregistrează progrese pe ambele șantiere, cu un stadiu de execuție de 60% între stațiile Merișor și Crivadia, interval care cuprinde inclusiv lucrări pe liniile II și III din stația Merișor, și de 29% între Bănița și Merișor. Lucrările sunt finanțate din fonduri de la Bugetul de Stat, iar termenul de finalizare a reparațiilor la suprastructura căii pe întregul interval este anul 2024. Lucrările sunt efectuate de către compania BAWI Construction

Ce vizează lucrările
În ceea ce privește cele două șantiere feroviare deschise între Bănița – Merișor și Merișor- Crivadia, lucrările de reparații vizează atât componentele suprastructurii feroviare – terasament, prisma căii, material mărunt de cale șină, traverse, aparate de cale, bretele – pe o lungime a traseului de cca 11 km, dar și la instalațiile de semnalizare și centralizare, rețeaua de telecomunicații, poduri/podețe/tuneluri și pasajele la nivel cu calea ferată existente pe următoarele zone kilometrice:
– Bănița – Merișor (fir I), km 67+620 – 62+150
– stația CF Merișor, km 62+150 – 61+300, liniile III (fir I) și II (fir 2)
– Merișor – Crivadia (fir I), km 61+300 – 57+185

„Este important de precizat faptul că lucrările de reparații capitale și refacție totală a căii ferate pe intervalul Bănița – Merișor – Crivadia (fir I), care se vor finaliza anul viitor, vor avea un impact direct în creșterea gradului de siguranță feroviară, prin restabilirea parametrilor tehnici ai liniei, în îmbunătățirea condițiilor de exploatare feroviară și, nu în ultimul rând, vor contribui la reducerea cheltuielilor pentru întreținerea căii”, potrivit CFR SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *