Peter Szijjarto, după discuția cu Kelemen Hunor: Aderarea României la Schengen este în interesul național al Ungariei

Unul dintre cele mai importante obiective ale preşedinţiei ungare a UE de anul viitor va fi promovarea aderării României la Schengen, dacă acest lucru nu se va întâmpla până atunci, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Peter Szijjarto, miercuri, la Bucureşti, după convorbiri cu preşedintele UDMR, Hunor Kelemen – transmite MTI.

Potrivit unui comunicat difuzat de MAE de la Budapesta, după întâlnirea cu Kelemen Hunor, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că guvernul de la Budapesta acordă o importanţă strategică cooperării dintre cele două ţări.

„Cea mai importantă bază şi resursă a acestei cooperări strategice reprezintă comunitatea maghiară care trăieşte în Transilvania, în Secuime”, a spus Peter Szijjarto.

Politicianul ungar a subliniat că Guvernul Ungariei priveşte această comunitate drept o resursă şi o punte de legătură în relaţiile bilaterale. „Prin urmare, este absolut firesc că atunci când vorbim de cooperarea cu România, opiniile şi sugestiile UDMR sunt întotdeauna importante pentru noi”, a spus ministrul de externe ungar.

Este în interesul naţional al Ungariei ca România să adere cât mai curând posibil la Spaţiul Schengen, a spus Peter Szijjarto. Există mai multe motive în acest sens, de exemplu, faptul că România este, astăzi, a doua cea mai mare piaţă de export a Ungariei, iar cooperarea economică şi comercială ar putea deveni şi mai strânsă odată cu intrarea în Schengen, a explicat oficialul de la Budapesta.

”Dacă integrarea României în Schengen nu se va materializa mai devreme, unul dintre obiectivele majore ale preşedinţiei ungare a UE va fi acela de a ajuta acest proces, iar Ungaria va continua să desfăşoare cele mai strânse consultări posibile cu UDMR în această privinţă”, a adăugat Szijjarto.

Ungaria va prelua preşedinţia roratică a Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2024.

De asemenea, Peter Szijjarto şi-a exprimat speranţa că UDMR va avea succes la cele patru alegeri care vor avea loc anul viitor în România. ”Reprezentarea puternică a UDMR la Bucureşti este întotdeauna utilă în dezvoltarea relaţiilor româno-ungare”, a declarat Szijjarto.AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex