Grindeanu, după discuții cu UMB: Se emite Acordul de Mediu pentru lotul lipsă al Autostrăzii Urșilor

Antreprenorul UMB va preda proiectul tehnic al Autostrăzii A1 Holdea – Margina luna viitore când ar urma să fie emise avizele necesare începerii lucrărilor, a anunțat vineri, la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Pentru secțiunea cu tuneluri (ecoducte) se emite Avizul de Mediu a explicat Sorin Grindeanu, dar fără a avansa un nou termen pentru intrarea efectivă în șantier, deși pe parcursul anului dăduse asigurări că UMB va începe lucările încă din mai-iunie, după cum Economedia a relatat aici. Totodată, șeful Transporturilor nu a știut despre problema pădurii de pe traseu, deși a semnat ordinul pentru defrișare. „Marginea – Holdea, celebra bucată a lotului cu urși. S-a terminat mare parte din ce ține de proiectare, de birocrație. Cred că, pe parcursul lunii noiembrie și chiar în această dimineață am avut o discuție cu constructorul, vor termina și va fi acceptat proiectul urmând ca, după aceea fiind totuși și o perioadă de iarnă, când vremea va permite să intre la execuție. E vreo pădure acolo? Eu nu știu… că urși chiar nu sunt.

Eu știu aproape sigur că săptămâna aceasta iese Acordul de Mediu, ce au cerut ei legat de partea de mediu, din moment ce luna viitoare va fi acceptată partea de birocrație”, a declarat Sorin Grindeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex