Chestionarele privind consumul de droguri ajung în școlile din Capitală
Chestionarele privind consumul de droguri ajung în școlile din Capitală. Elevii de peste 18 ani și părinții sunt întrebați dacă sunt de acord cu testarea antidrog a școlarilor în anumite condiții, cu analize periodice de sânge și cu introducerea unei ore de educație antidrog în programa școlară. Timp de patru săptămâni, autoritățile vor colecta aceste date, după care vor face publice rezultatele cercetării, informează B1 TV.
Despre scopul acestor chestionare a vorbit prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, într-o intervenție în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai și Luiza Cergan pe B1 TV.
„Vă reamintim cele două principii pe care noi le urmărim prin această testare. În primul rând, vorbim despre conștientizarea pericolului consumului de droguri în rândul elevilor. Unii dintre ei încep să intre în contact cu drogurile la vârste extrem de fragede, 12 – 13 ani. Parte a acestei probleme este că la nivelul unor părinți, unor familii acest fenomen nu e cunoscut. Atunci, inclusiv această cercetare e parte a unei campanii de conștientizare.

