Reprezentant DAN AIR în Tel Aviv – Aeroporturile din Israel își desfășoară operațiunile în condiții de siguranță
Majoritatea aeroporturilor din Israel își desfășoară operațiunile în condiții de siguranță, ne-a declarat un reprezentant al companiei DAN AIR, aflat în Tel Aviv.
„Zborurile civile din și spre Israel se desfășoară în condiții de siguranță. În urmă cu câteva minute a decolat un avion civil, din Tel Aviv spre Atena. DAN AIR zboară luni de la Craiova la Tel Aviv. Aeroporturile din Israel își desfășoară operațiunile în condiții de siguranță. Tocmai am avut o întâlnire cu reprezentanții aeroportului și au precizat că nu vor lua decizia de a închide.
Nu cred că vor exista restricții, cel mai probabil în sudul țării”, ne-a explicat reprezentantul companiei DAN AIR, aflat în Tel Aviv.
