Alfred Simonis, despre legea pensiilor speciale: Cred că, până la finalul lunii septembrie, vom adopta legea în noua formă,

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, crede că, până la finalul lunii septembrie, va fi adoptată legea pensiilor speciale în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională.

Alfred Simonis a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, ce se întâmplă cu pensiile speciale, având în vedere opoziţia Curţii Constituţionale.

“Decizia Curţii nu e atât de vehementă. Lasă o portiţă. Cred că până la finalul lunii septembrie, vom adopta legea în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională”, a explicat Alfred Simonis.

El a fost întrebat cine sunt cei vizaţi de această lege. “Toate categoriile de pensii speciale din România, respectând decizii. Poate cineva ne va întreba de ce nu le tăiaţi de tot, ca la parlamentari. Acolo unde am putut să o facem, pentru că este lege distinctă, am făcut-o. Am tăiat la parlamentari, la magistraţi şi la alte categorii. Nu le mai poţi tăia. Pentru că sunt unele decizii care spun că nu au… Şi într-adevăr, la nivel european există conceptul ăsta, magistraţii au în toată lumea pensii speciale”, a transmis preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *