Grevă de avertisment pe calea ferată. Două ore nu vor circula trenurile
Angajaţii CFR vor declanşa o grevă de avertisment pe 15 septembrie. Nu va circula nici un tren pe calea ferată, între 07:00 şi 09:00.
Angajaţii de la CFR vor declanşa pe 15 septembrie o grevă de avertisment de două ore, anunţă reprezentanţii Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, cea mai mare organizaţie sindicală a ceferiştilor din România, afiliată BNS.
Printre motivele care stau la baza acestei decizii se află lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru acest an şi negocierile eşuate pentru un nou contract colectiv de muncă la CFR Infrastructură.

