Emisiunea Drumurile Noastre B1 TV-Trenurile uită să oprească în gări. Ard trenurile-Până când?

Ministerul Transporturilor a avut nevoie de aproape 20 de ani pentru a finaliza licitația privind modernizarea Gării de Nord. Licitația a fost atât de bine pregătită încât acest contract de peste 100 milioane de euro a ajuns pe mâna unei firma cu un singur angajat și a alteia care deține un complex turistic și are ca experiență vopsirea podurilor de cale ferată. 

Fiecare ministru al Transporturilor, când ajunge la birou, la etajul 1 din palatul CFR, dacă trage perdeaua, vede Gara de Nord, rușinea căii ferate. Investiția, realizată prin fonduri nerambursabile, înseamnă o simplă zugrăveală. Joi noapte, un tren a uitat să opească în stația Olteni, nașul a tras semnalul de alarmă, vineri dimineață, un tren CFR Călători a luat foc.

În ultimii câțiva ani, indiferent de proiect sau de schema de finanțare s-a împământenit o practica in a contesta fiecare decizie de atribuire data de CFR SA. Chiar si pe PNRR unde avem termene foarte strânse avem încă licitații care sunt la CNSC.
Avem de asemenea si campioni absoluti la contestații. Sunt unii care contesta absolut tot. Ulterior negociază. O companie a contestat pentru a cincea oara rezultatul de atribuire de la Timisoara Caransebeș lot 1. A CINCEA OARĂ . Aceeași companie. Pe proiect licitat in 2021. Daca ar fi vreun performer in implementare as zice, însă si nenumăratele contracte câștigate pana acum sunt cu zeci de luni de întârziere. REȚINEȚI. Ani si ani de întârziere.

Toți guvernații ultimilor 20 de ani au promis ca rezolva problema. Se pare ca nu au reușit. Sau sunt unii mai presus de orice.
România va pierde si returna banii din PNRR daca nu închidem proiectele la timp. O companie își vede propriul interes chiar daca România pierde. Chiar sunt mai presus de lege? Chiar nu exista limita? Sau sunteți dumneavoastra cei din MT si CFR așa de slabi si un avocat poate face orice cu statul roman si România.

Invitati
Ionut Săvoiu-secretar de stat Ministerul Transporturilor
Adrian Bărbulescu-jurnalist Club Feroviar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex