Sorin Grindeanu anunţă că toamna aceasta, cel mai probabil, va fi scos la licitaţie contractul pentru un drum expres Constanţa-Mangalia

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că speră ca în toamna acestui an să fie scos la licitaţie contractul pentru un drum expres, alternativă la drumul pe care a avut loc accidentul în urma căruia doi tineri studenţi au murit, loviţi de un autoturism condus de un şofer în vârstă de 19 ani, drogat.
”Sigur că nu poţi să faci trotuar lângă fiecare drum adiacent, dar aici e un caz special, fiind o zonă extrem de circulată, o să-i rog pe colegii mei să studieze ca în viitor, anumite investiţii, deşi, şi ţin să subliniez, în această toamnă, pe tot ce înseamnă alternativa Techirghiol, adică dublarea actualului drum de la Constanţa spre Mangalia pe un drum expres, vom reuşi, sper, în această toamnă să scoatem la licitaţie”, a afirmat Sorin Grindeanu, luni seară, la Digi 24.
El s-a referit la drumul pe care a avut loc accidentul în urma căruia doi tineri au murit, loviţi de o maşină condusă de un alt tânăr, drogat.
”(…) Incredibilă succesiunea prin care a reuşit, prin diverse filtre, fie ale Poliţiei, faptul că de vreo două ori a fost oprit şi totuşi a reuşit să meargă mai departe şi să producă această tragedie, incredibil! Eu cred că oricine a avut ceva scăpări şi neglijenţe în acest scandal va trebui să plătească, fără niciun fel de dubii, dar asta va rezulta din acest control pe care l-a anunţat ministrul de Interne”, a adăugat Grindeanu.