Messi a câștigat primul trofeu cu Inter Miami

Foto: facebook.com/leomessi

Inter Miami, noul club al starului Lionel Messi, a câştigat, sâmbătă, Leagues Cup, competiţie rezervată cluburilor din Major League Soccer (MLS) şi Liga mexicană (Liga MX), după victoria la loviturile de departajare în faţa unei alte formaţii americane, Nashville SC, cu scorul de 10-9 (1-1), campionul mondial argentinian înscriind al zecelea său gol în şapte partide, informează AFP.

Messi a adus-o în avantaj pe Inter Miami în min.24 cu un şut superb, dar în repriza secundă, atacantul lui Nashville Fafa Picault a permis echipei sale să restabilească egalitatea.

Leonardo Campana a ratat apoi o ultimă ocazie de a-i aduce titlul lui Miami în timpul regulamentar de joc, astfel că soarta meciului a fost decisă la loviturile de departajare.

Messi a deschis şedinţa de penalty-uri cu un gol, în timp ce fostul său coechipier de la Barcelona, mijlocaşul spaniol Sergio Busquets, şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor.

După câte o ratare de fiecare parte, a fost necesar duelul între cei doi portari pentru a cunoaşte învingătoarea. Portarul lui Inter Miami, Drake Callender, a transformat lovitura sa, iar apoi a apărat şutul omolugului său de la Nashville, Elliott Panicco.

Leagues Cup este, astfel, primul trofeu al campionului mondial argentinian alături de noul său club din Major League Soccer şi, totodată, primul pentru Inter Miami de la înfiinţarea sa, în urmă cu trei ani.

Miercuri, Messi şi coechipierii săi ar putea accede în a doua lor finală consecutivă, dacă vor trece în semifinalele Cupei Statelor Unite de FC Cincinnati, cea mai bună echipă a momentului din MLS.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *