Boloș: Se reduce cu 30% șefimea din administrația publică
Foto: gov.ro
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor publice și a precizat, printre altele, că numărul de posturi de șefi din administrație va scădea de la 12% la 8%.
„Primul pas îl face statul pentru ceea ce înseamnă partea de reduceri de cheltuieli publice și pentru ceea ce înseamnă utilizarea eficientă a banilor publici. Așa cum a anunțat domnul prim-ministru, este un plan de reducere a cheltuielilor publice care are două componente majore. Prima componentă este cea legată de performanță – și subliniez acest lucru – și cea de-a doua componentă în planul de reducere a cheltuielilor publice este disciplina financiară în utilizarea banilor publici. Aceste principii au fost agreate la nivel de coaliție și, în baza lor, s-a elaborat planul de măsuri”, a declarat oficialul.

