Valentin Iordache (CNAB): Ne așteptăm ca în mai puțin de un an să avem un milion de pasageri anual pe Aeroportul Băneasa

Foto: facebook.com/Aeroportul-International-Bucuresti-Baneasa

Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) va înregistra în acest an peste 14 milioane de pasageri, deci undeva în jurul valorii consemnate în 2019, cel mai bun an pre-pandemic, iar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu” ne aşteptăm să atingem destul de rapid, în mai puţin de un an, milionul de pasageri anual, a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache.

Prezent la conferinţa de lansare de pe Aeroportul Băneasa a operaţiunilor companiei româneşti AirConnect, Iordache a precizat că luna iunie a marcat deja 11.000 de pasageri care au tranzitat acest aeroport.

„Am început de ceva vreme cu operarea regulată pe Aeroportul Băneasa şi iată că avem deja prima lună cu peste 10.000 de pasageri. Vorbim de luna iunie, în care au fost 11.000 de pasageri îmbarcaţi sau debarcaţi aici, pe Băneasa. Nu este foarte mult, bineînţeles că ne aşteptăm să fie mult mai mulţi, probabil de 10 ori mai mulţi de atât într-un viitor relativ apropiat, iar astăzi avem plăcerea ca o nouă companie aeriană să înceapă operarea de pe Aeroportul Băneasa Aurel Vlaicu. Mă refer la AirConnect. Ei au început de ceva vreme la Otopeni, deşi am insistat foarte mult să vină de la început la Băneasa. Raţiunile au fost multiple pentru care nu s-a întâmplat acest lucru încă de la început, dar acum suntem încântaţi să avem aici, pe Băneasa, compania românească AirConnect”, a precizat Iordache.

Potrivit acestuia, capacitatea acestui aeroport este de circa 200 – 250 de pasageri pe flux/oră şi încă este multă capacitate de acoperit.

Oficialul CNAB a anunţat că încă o companie – Universal, cu capital israelian – va începe destul de curând să opereze de pe Aeroportul Băneasa.

„Discuţiile (cu privire la operarea de pe Aeroportul Băneasa – n. r.) au fost constante şi permanente cu mai multe companii aeriene. În momentul de faţă putem să vorbim de patru, pentru că putem să adăugăm şi compania Universal, care începe să opereze destul de curând, pe lângă cele trei care deja operează, mă refer aici la AirConnect, la Fly Lili (România) şi la AeroItalia.

„Desigur, mai sunt şi companii care operează curse charter. Aşteptăm şi mai multe curse charter în acest sezon de vară şi mai ales în următorul şi important este că (…) sunt fluxuri foarte scurte, pasagerii petrec foarte puţin în terminalul aeroportului şi ajung imediat la avion, iar de la avion, aşa cum s-a putut vedea înaintea acestei conferinţe de presă, din momentul în care avionul a oprit şi până când pasagerii erau deja în faţa terminalului cu bagajele luate, a durat mai puţin de 5 minute”, a mai spus Valentin Iordache.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex