TikTok, rețeaua cu cel mai mare risc legat de cererile adresate copiilor pentru imagini cu caracter sexual

TikTok este rețeaua socială care comportă cel mai mare risc în ceea ce privește intrarea în contact cu necunoscuți pe internet, mai ales în cazul copiilor de peste 15 ani, potrivit unui sondaj, relatează G4Media.ro.

TikTok reprezintă un risc semnificativ în ceea ce privește cererile adresate copiilor pentru imagini cu caracter sexual. Cei mai expuși unor astfel de situații sunt copiii de peste 15 ani (17%), însă și copiii mai mici (12-14 ani, 14% și sub 12 ani, 7%).

Potrivit unui sondaj realizat de organizația Salvați Copiii, riscul cel mai mare de transmitere a informațiilor personale este prin mesageria privată, unde fetele au afirmat că au făcut acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată decât băieții (86% vs. 72%), arată datele celei mai recente cercetări realizate de Organizația Salvați Copiii România, “Conduita tinerilor pe rețelele de socializare”.

În ultimul an, între 66% și 84% dintre copii au postat conținut online, iar cei mai puțini au fost cei care au făcut acest lucru pe rețelele sociale (66%), urmați de cei care au postat într-un joc online (69%), în mesageria privată (81%) și în cadrul unui grup sau forum (84%), arată sondajul.

Mare parte din imaginile cu conținut sexual au fost solicitate pe internet de la un adult
Sondajul mai arată că 41% dintre cei care spun că li s-au solicitat imagini cu conținut cu caracter sexual pe internet (15% din total eșantion) afirmă că cel care a făcut acest lucru era un adult. Din perspectiva genului, 20% dintre fete afirmă că li s-au solicitat imagini cu conținut cu caracter sexual pe internet, comparativ cu 7% dintre băieți.

detalii pe b1tv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex