Liga Campionilor: Farul a obţinut o victorie la limită în primul tur preliminar

Farul Constanța s-a impus la limită, scor 1-0, împotriva celor de la Sheriff Tiraspol, în manșa tur din preliminariile Ligii Campionilor la fotbal.

Campioana României a câştigat la limită, prin golul fundaşului beninez David Kiki (56), cel mai bun om de pe teren.

Farul putea deschide scorul încă din minutul 2, dar tânărul Adrian Mazilu, scăpat singur cu portarul, a tras în Koval.

Prima oportunitate a oaspeţilor s-a consemnat în min. 10, la o lovitură liberă executată de Talal, la care Garananga a trimis cu capul pe poartă, dar Aioani a prins mingea.

Mazilu a mai avut o şansă de a deschide scorul (11), dar a scăpat mingea de sub control în faţa lui Koval. Portarul ucrainean s-a remarcat şi în min. 24, când a respins centrarea lui Kiki.

Până la pauză fiecare echipă şi-a mai creat o ocazie, oaspeţii prin marocanul Talal (44), cu un şut de la 18 metri, apărat de Aioani, iar Farul prin Artean (45+2), cu un şut de la 25 metri, prins de Koval în doi timpi.

Sheriff a început mai bine repriza secundă, iar camerunezul Ngom Mbekeli, participant la Cupa Mondială din Qatar, a şutat puţin peste poartă de la 25 de metri (50).

Farul a marcat în min. 56, prin ofensivul Kiki, după o combinaţie cu Alibec şi o doză de şansă în pătrunderea sa.

În ultima jumătate de oră, campioana Republicii Moldova şi-a creat mai multe ocazii clare de gol, însă Farul s-a apărat bine şi a avut noroc în mai multe rânduri.

Luvannor (62) a şutat pe lângă ţintă după o centrare venită de la Mbekel. Apoi, Aioani a ieşit la rampă şi a deturnat în corner şutul lui Joao Paulo de la 20 de metri (67). Câteva zeci de secunde mai târziu, Mbekeli a ratat din 2 metri, şutând peste poartă.

Farul a încercat să întrerupă dominarea echipei de peste Nistru, argentinianul Borgnino (70) testându-l pe Koval cu un şut de la 25 de metri.

Garanaga (73) a ratat o mare ocazie de egalare, cu un şut de la 7-8 metri, însă Aioani a respins peste transversală.

Joao Paulo (78) a tras de la 20 de metri, dar Queiros a deviat în corner, iar Zohouri (80) a şutat de la 25 de metri, însă Popescu a deviat în lovitură de colţ, la rândul său.

Constănţenii, cu Kiki pivot în ultimul sfert de oră, au avut puţine acţiuni reuşite de atac, dar la una dintre ele Borgnino a scos o lovitură liberă de la circa 24 de metri, tot el trimiţând puţin pe lângă (90+2).

Manşa secundă se va juca pe 18 iulie, la Tiraspol (ora 20:00).

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex