Ilie Bolojan a anunţat începerea lucrărilor la noul Terminal de Pasageri al Aeroportului din Oradea
Foto: ebihoreanul.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan a anunţat începerea lucrărilor la noul Terminal de Pasageri al Aeroportului din Oradea şi a precizat că îşi propune ca până la finalul anului acest proiect să fie finalizat.
Ilie Bolojan a explicat miercuri, pe pagina sa de Facebook, în ce vor consta lucrările în perioada următoare.
“La sfârşitul săptămânii trecute s-a emis autorizaţia de construire a noului terminal de pasageri al Aeroportului din Oradea. După emiterea ordinului de începere a lucrărilor, ieri au început lucrările de construcţie. În următoarele săptămâni se va lucra la pregătirea terenului pe care va fi construit terminalul şi la realizarea fundaţiilor pe care vor fi amplasaţi stâlpii de susţinere ai noului terminal. Instalaţia de forat este amplasată pe poziţie şi urmează să foreze, începând de mâine, cei 180 de piloţi proiectaţi. După această etapă se va trece la amplasarea stâlpilor şi structurii metalice”, a declarat Ilie Bolojan.
El a menţionat că îşi doreşte ca până la finalului anului lucrările la terminal să fie încheiate.
“Ne propunem ca până la sfârşitul anului lucrările la terminal să fie terminate. Doar anul acesta mai aveam oportunitatea accesării unor fonduri care să asigure o infrastructură modernă pentru aeroport: pistă prelungită, terminal nou, instalaţii de aterizare performante etc.
Având în vedere termenul scurt de construcţie, am fost nevoiţi să creăm front de lucru constructorilor fără restricţii. Ca urmare, îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor se vor derula, până la terminarea lucrărilor, în vechiul terminal şi în spaţiile de lângă acesta, în containere”, a mai transmis preşedintele CJ Bihor.

