Grindeanu, aviz favorabil pentru un nou mandat la Transporturi: La sfârşitul anului 2024 trebuie să avem cel puţin 200 de km de drum expres sau autostradă daţi în circulaţie

Sorin Grindeanu a primit aviz favorabil pentru un nou mandat la Ministerul Transporturilor, cu 24 de voturi „pentru”, 6 „împotrivă” şi o abţinere. La sfârşitul anului 2024 trebuie să avem cel puţin 200 de km de drum expres sau autostradă daţi în circulaţie, a spus ministrul.

”Pentru anii viitori, media kilometrilor de autostradă sau drum expres pe care îi vom da în circulaţie, şi anume până la finalul anului 2024, să fie de 100, deci la sfârşitul anului 2024, cu alte cuvinte, trebuie să avem cel puţin 200 de km de drum expres sau autostradă daţi în circulaţie”, a spus ministrul propus la Transporturi. Sorin Grindeanu a precizat la CFR SA , peste 420 de kilometri de cale ferată care vor intra în acea zonă de reînnoiri şi modernizare.

Ministrul Transporturilor a ad[ugat că Portul Constanţa este o altă prioritate şi trebuie să îşi mărească capacitatea de cooperare, fiind în acest moment cel mai important port la Marea Neagră dar trebuie să îşi mărească şi mai mult această capacitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *