Preşedintele turc în exerciţiu Recep Erdogan le mulţumeşte alegătorilor şi revendică o victorie în alegeri
Foto: Murad Sezer/Reuters
Preşedintele turc în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan le mulţumeşte duminică alegătorilor pentru că i-au încredinţat conducerea Turciei încă patru ani, relatează BBC News.
În pofida faptului că numărarea voturilor nu s-a încheiat, rezultatele iniţiale că Erdogan ar putea să intre în al treilea deceniu de putere, cu peste 52% dintre voturie exprimate în turul doi, comentează BBC. El se dovedeşte din nou de neînfrânt, în contextul în care opoziţia acuză faptul că nu a fost o cursă egală de la bun început.
Având în vedere faptul că este preşedinte şi cel mai puternic om din ţară, acuză opoziţia, el avea tot aparatul de stat să învingă şi a fost mult mai bine plasat să-l înfrângă pe Kemal Kilicdaroglu, deoarece condiţiile nu au fost egale.
Erdogan, care se află la Istanbul, urmează să sosească la palatul prezidenţial din Ankara şi să se adreseze turcilor. Numărarea voturilor nu s-a încheiat, însă la sediul AKP din Istanbul era o atmosferă de sărbătoare, gplăgioasă şi plină de energie.

