Pensionar, proprietar de casă de amanet și schimb valutar numit în conducerea CFR Marfă
Foto: facebook.com/CFRMarfa.RO
Ministerul Transporturilor a decis acordarea unui nou mandat în Conducerea CFR Marfă – Consiliul de Administrație pentru un pensionar revoluționar, proprietar de casă de amanet și schimb valutar și care are trecut în CV activitatea de monitorizare mese festive.
Pornit în 1969 în meseria de tapițer la Cooperație, Niculaie Bordei a ajuns încet încet, cu facultate făcută la vârsta a treia, titular al unor demnități publice, precum membru în Consiliul de Administrație al companiei menționate dar și consilier local la Sectorul 6, președinte al Asociației Seniorilor și fondator al unei case de schimb valutar și al unui amanet, ambele în Sectorul pe care îl reprezintă.
Pensionar de succes în conducerea CFR Marfă
Luna trecută Adunarea Generală a Acționarilor CFR Marfă a decis acordarea unui nou mandat de patru luni pentru Niculaie Bordei, în vârstă de 72 de ani (publicația lumeapolitică menționează 1951 an de naștere a politicianului PSD). Hotărârea AGA nr 1 din 12 aprilie 2023 îi acordă un nou mandat de patru luni la expirarea vechiului mandat.

