Duminica Floriilor – Intrarea lui Iisus în Ierusalim
Drumul de la Ierihon la Ierusalim trecea peste Muntele Măslinilor. Deşi numit în mod tradiţional de evanghelişti “munte”, în realitate era doar un deal prielnic creşterii măslinilor și renumit pentru teascurile de ulei de măsline.
Pe acest drum a intrat Iisus în Ierusalim.
Această sărbătoare are o mare însemnătate religioasă pentru toți credincioșii, deoarece implică retrăirea intrării lui Iisus în cetatea Ierusalimului.
Începând cu ziua de Florii se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

