O profesoară de la Liceul Ion Creangă din Capitală, înjunghiată de un elev
O profesoară de la un liceu din Sectorul 4 a fost agresată în timpul orei de un elev, cu un cuţit, informează Poliţia Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare, agresorul este elev în clasa a X-a, de la Liceul Ion Creangă. La începutul orei de japoneză, fără un motiv aparent, a înţepat-o pe profesoară în zona gâtului. Elevul, de 16 ani, nu era cunoscut ca un copil problemă sau agresiv.
„La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia poliţiştilor. În vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate la faţa locului s-au deplasat şi echipaje medicale”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul.
Sursa: Agerpres

