Noile ghiduri pentru programele Rabla Clasic şi Rabla Plus-Încep înscrierile pentru persoane fizice

Ministerul Mediului anunţă, miercuri seară, că noile ghiduri pentru programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2023 au fost publicate în Monitorul Oficial al României.

”Începând de vineri, 24 martie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programme”, a transmis, miercuri seară, Ministerul Mediului.

Sursa citată a precizat că persoanele juridice care doresc participarea la Rabla Clasic şi Rabla Plus vor putea accesa aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de AFM, începând de joi, 23 martie 2023, doar pentru crearea conturilor de utilizator. Programele se vor desfăşura în două etape, în limita sumelor alocate, prima etapă fiind organizată în perioada 24 martie – 30 iunie 2023, astfel:

Rabla Clasic:

  • Persoane juridice – 130.000.000 lei
  • Persoane fizice – 235.000.000 lei
  • UAT-uri şi instituţii publice – 27.000.000 lei

Rabla Plus:

  • Persoane juridice – 200.000.000 lei
  • Persoane fizice – 300.000.000 lei
  • UAT-uri şi instituţii publice – 46.000.000 lei

Ministerul precizează că programele vin cu o serie de modificări.

În ceea ce priveşte Programul Rabla Clasic, prima de casare a fost majorată la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a 2 autovehicule uzate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex