CEC ar putea intra pe piaţa asigurărilor
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, înainte de şedinţa de Guvern, că susţine ca CEC sa intre pe piaţa asigurărilor, fie prin înfiinţarea unei companii noi sau preluarea de pe piaţă a unei companii. El a precizat că cel mai devreme, această companie de asigurări a CEC ar putea fi înfiinţată în trei luni.
”Susţin ca CEC sa intre pe piaţa asigurărilor”, a spus premierul, arătând că sunt două posibilităţi, fie să înfiinţeze o companie nouă sau să preia de pe piaţă o companie.
”Nu voi fi de acord să înfiinţăm compania dacă nu e şi pe asigurări”, a mai spus şeful Executivului. Premierul a precizat că cel mai devreme, această companie de asigurări a CEC ar putea fi înfiinţată în trei luni.

