Sisteme suplimentare de semnalizare a înălţimii maxime admise de 3,5 metri în Pasajul Unirii

Primăria Sectorului 4 din Bucureşti anunţă că miercuri începe montarea noilor sisteme suplimentare de semnalizare a înălţimii maxime admise de 3,5 metri pentru circulaţia vehiculelor prin Pasajul Unirii.
Astfel, vor fi instalate noi porţi de presemnalizare, cu senzori de măsurare a înălţimii, camere video şi panouri informative, dar şi noi porţi de gabarit.
”Începând de mâine, 08 martie a.c., constructorii demarează lucrările de montare a noilor sisteme suplimentare de semnalizare şi avertizare în privinţa regimului de înălţime maxim admis de 3,5 metri, pentru circulaţia vehiculelor prin Pasajul Unirii. Primele astfel de lucrări se vor realiza pe axul drumului şi vor consta în reconfigurarea zonei mediane a bulevardului Dimitrie Cantemir. Mai exact, pentru început, între sensurile de circulaţie va fi construit un scuar cu o lăţime de aproximativ 1 metru, ce va avea dublu rol. Pe de-o parte, va separa fluxurile de trafic, iar pe de altă parte, va susţine fundaţiile noilor porţi de semnalizare, precum şi a celei de gabarit”, a arătat Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă.

