Accident deosebit de grav pe DN 65, în Olt

Patru persoane au murit şi trei au fost rănite, marţi seara, după ce două autoturisme au intrat în coliziune pe DN 65, în localitatea Jitaru, potrivit Agerpres.
Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, patru bărbaţi au fost declaraţi decedaţi. Alte trei persoane, două femei şi un bărbat, sunt transportate la spitalul din Slatina, conştiente, cu diverse traumatisme.
„La faţa locului acţionează patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzută cu accesorii pentru descarcerare şi două autospeciale pentru primă intervenţie şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă”, precizează ISU Olt.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a anunţat că traficul rutier pe DN 65, între Piteşti şi Slatina, a fost întrerupt pe ambele sensuri de mers.