Klaus Iohannis: Mă aştept ca PNL şi domnul Bode să ia foarte în serios problemele privind plagiatul tezei de doctorat

Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că se aşteaptă ca PNL şi ministrul de Interne, Lucian Bode, să ia ‘foarte în serios’ problemele cauzate de teza de doctorat a acestuia, arătând că se aşteaptă ca ‘cel târziu până la rotativa guvernamentală să se ia o decizie clară’.

„Din câte am înţeles din spaţiul public, nu chiar aşa a spus Comisia, dar este adevărat că acolo sunt probleme. Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios şi eu am încredere că PNL şi domnul Bode, personal, vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic. Eu, personal, sincer, mă aştept ca cel târziu până la rocadă sau rotaţia guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, a spus şeful statului înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex